Conducerea Asociației este structurată astfel:
- Adunarea Generală a Asociaților, alcătuită din 13 reprezentanți ai membrilor fondatori (câte 2 membri de la fiecare consiliu județean, cu excepția Consiliului Județean Iași, lider de parteneriat, care desemnează 3 membri, dintre care unul este președintele în exercițiu);
- Consiliul de Administrație alcătuit din cei 6 președinți ai consiliilor județene reprezentante ale membrilor fondatori;
- Organe de control – Cenzor.
Conform Hotărârii nr. 13/29.07.2016, noii reprezentanți ai membrilor asociați în cadrul forurilor de conducere a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST sunt următorii:
- a) Reprezentanții membrilor asociați în Adunarea Generală din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST:
Consiliul Județean Bacău :
- Sorin BRAȘOVEANU, Președinte,
- Ion CUCERESCU, Consilier județean,
Consiliul Județean Botoșani:
- Costică MACALEȚI, Președinte,
- Dorin BIRTA, Vicepreședinte,
Consiliul Județean Iași
- Maricel POPA, Președinte,
- Victor CHIRILĂ, Vicepreședinte,
- Romeo OLTEANU, Vicepreședinte,
Consiliul Județean Neamț
- Ionel ARSENE, Președinte,
- Oana Gianina BULAI, administrator public,
Consiliul Județean Suceava
- Gheorghe FLUTUR, Președinte,
- Irina VASILCIUC, Consilier, Cabinet Președinte,
Consiliul Județean Vaslui
- dl. Dumitru BUZATU, Președinte,
- dl. Ciprian Ionuț TRIFAN, Vicepreședinte.
b) Reprezentanții membrilor asociați în Consiliul de Administrație al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST:
- Sorin BRAȘOVEANU, Președinte al Consiliului Județean Bacău,
- Costică MACALEȚI, Președinte al Consiliului Județean Botoșani,
- Maricel POPA, Președinte al Consiliului Județean Iași,
- Ionel ARSENE, Președinte al Consiliului Județean Neamț,
- Gheorghe FLUTUR, Președinte al Consiliului Județean Suceava,
- Dumitru BUZATU, Președinte al Consiliului Județean Vaslui.
Președintele în exercițiu al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST este domnul Maricel POPA, Președinte al Consiliului Județean Iași.
Galerie foto