← ÎNAPOI LA PREMED

Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, Bârlad, județul Vaslui – sesiune de informare și instruire în acordarea primului ajutor (VIDEO)

ADI EURONEST, în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Iași, a desfășurat în data de 12 octombrie 2026 trei sesiuni de informare și instruire privind acordarea primului ajutor în județul Vaslui, în cadrul proiectului „Asistența medicală de urgență prespitalicească salvează vieți – PreMED”, cod ROMD00299, finanțat prin Programul Interreg NEXT VI-A România – Republica Moldova 2021-2027. Una dintre sesiuni s-a desfășurat în cadrul Liceului Pedagogic „Ioan Popescu” din Bârlad, unde au participat 28 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a.

Activitatea „Vreau să ajut”, s-a bucurat de un real succes în rândul tinerilor, care au înțeles că o reacție rapidă și corectă în primele minute ale unei urgențe medicale poate salva o viață. Imaginile surprind momente din simulările de situații de urgență medicală coordonate de formatori, în care elevii au acordat primul ajutor.

Mulțumim pe această cale partenerului nostru pentru profesionalism și dedicare, iar elevilor, cadrelor didactice și colaboratorilor pentru sprijinul acordat în organizarea și desfășurarea acestei activități.

Materiale video

← ÎNAPOI LA PREMED