← ÎNAPOI LA PREMED

Sesiune de informare și instruire a elevilor privind acordarea primului ajutor, desfășurată la IPLT „ Constantin Negruzzi” – Chișinău, în cadrul proiectului PreMED, cod ROMD00299

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, în calitate de Partener 3 în cadrul proiectului „ Asistența medicală de urgență prespitalicească salvează vieți – PreMED”, cod ROMD00299, finanțat prin Programul Interreg NEXT VI-A România – Republica Moldova 2021-2027, a organizat în data de 21.05.2026,o activitate de informare și instruire a elevilor din Chișinău cu privire la acordarea primului ajutor, desfășurată la IPLT „Constantin Negruzzi”, în cadrul Activității 1.5 ”Vreau să ajut – sesiuni de informare pentru elevi privind acordarea primului ajutor” a proiectului.

Pe parcursul sesiunii, participanții au beneficiat de prezentări teoretice și demonstrații practice, susținute de formatori din cadrul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească Chișinău, Partener 2 în cadrul proiectului, fiind abordate teme precum:

  • recunoașterea și modul corect de acțiune în situații de urgență;
  • apelarea corectă a numărului unic de urgență 112 și importanța transmiterii clare a informațiilor relevante;
  • acordarea primului ajutor și tehnici elementare de resuscitare;
  • măsuri de siguranță și prevenție.

Prin desfășurarea unor astfel de activități, proiectul PreMED contribuie la formarea unei generații tinere pregătite să intervină eficient în situații de urgență.

Galeria foto/video ilustrează momentele surprinse în cadrul activității de informare și instruire.

← ÎNAPOI LA PREMED