Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST anunță organizarea unei proceduri de selecție de parteneri – entități de drept public sau privat – pentru depunerea a maximum cinci cereri de finanțare în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU), Axa Prioritară 6 – Educaţie şi competenţe, Prioritatea de investiții 10i – Reducerea şi prevenirea abandonului şcolar timpuriu şi promovarea accesului egal la învăţâmântul preşcolar, primar şi secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învăţare formale, non formale şi informalepentru reintegrarea în educaţie, Obiectivele specifice 6.2– Creşterea participării la învăţământul antepreşcolar şi preşcolar, în special a grupurilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii, cu accent pe copiii aparţinând minorităţii romă şi a celor din mediul rural, 6.3 Reducerea părăsirii timpurii a şcolii prin măsuri integrate de prevenire şi de asigurare a oportunităţilor egale pentru elevii aparţinând grupurilor vulnerabile, cu accent pe elevii aparţinând minorităţii roma şi elevii din mediul rural / comunităţile dezavantajate socio-economic, 6.4 Creşterea numărului de tineri care au abandonat şcoala şi de adulţi care nu şi-au finalizat educaţia obligatorie care se reîntorc în sistemulde educaţie şi formare, inclusiv prin programe de tip a doua şansă şi programe de formare profesională, 6.6Îmbunătăţirea competenţelor personalului didactic din învăţământul pre universitar în vederea promovării unor servicii educaţionale de calitate orientate pe nevoile elevilor şi a unei şcoli inclusive (prescurtare „Școala pentru toți”).
Termen de depunere a dosarelor de candidatură: 26 oct. a.c., ora 14:00, la sediul ADI EURONEST.
Textul integral al anunțului este disponibil aici: anunt-selectie-scoala-pentru-toti
Anexele în format editabil pot fi descărcate de aici:anunt-selectie-parteneri-scoala_anexe
REZULTATELE PROCESULUI DE SELECȚIE A PARTENERILOR PENTRU DEPUNEREA DE PROIECTE ÎN CADRUL POCU 2014-2020 ȘCOALA PENTRU TOȚI, OS 6.2, 6.3, 6.4 SI 6.6 POT FI VIZUALIZATE: AICI.