Discursul public local și regional a fost acaparat în ultimele zile de o avalanșă de informații cu privire la Spitalul Mobil Covid-19. S-au făcut speculații și a fost abordat în cheie politică un subiect care, dat fiind contextul pe care îl traversăm, ar fi trebuit să unească, nu să dezbine.
Fără a face aprecieri asupra calității și veridicității informațiilor apărute în presă sau pe platformele de socializare, prezentăm, mai jos, documente, care vor desființa, rând pe rând, fiecare speculație.
- Afirmație: „Spitalul Mobil Covid-19 ar fi trebuit să ajungă, s-a depășit termenul de livrare”.
FALS
Contractul de furnizare a fost semnat pe 21 aprilie a.c. Conform modelului de contract (parte a documentației de licitație, publicat pe site-ul nostru de la lansarea procedurii de atribuire), termenul de livrare curge de la emiterea ordinului de începere a contractului. Conform aceluiași model de contract și conform prevederilor legale în vigoare în România, ordinul de începere se emite după constituirea garanției de bună execuție. Cel mai mic termen prevăzut de legislație pentru constituirea garanției este de 5 zile lucrătoare, fapt prevăzut în modelul de contract. Astfel, ordinul de începere nu putea fi emis mai devreme de expirarea termenului de 7 zile calendaristice (5 zile lucrătoare), adică după 28 aprilie a.c. Pe 29 aprilie a fost emis ordinul de începere nr. 913. Termenul de livrare de 20 zile se împlinește, deci, pe 19 mai a.c. La acest termen se adaugă 7 zile pentru instalare și punere în funcțiune. Așadar, pe 27 mai a.c. trebuie să aibă loc recepția finală.
Notă:
Toate aceste aspecte au fost menționate în documentația de atribuire și, în plus, au fost clarificate, în perioada de dinainte de depunerea ofertelor, ca răspuns la o solicitare de clarificări (http://adieuronest.ro/wp-content/uploads/2020/04/raspuns-SITE-PUBLIC-solicitare-clarificari-4.pdf) transmisă de unul din cei peste 30 de operatori economici cărora le-a fost transmisă invitația de participare la procedură. Pentru a evita alte speculații, precizăm că solicitarea de clarificări a fost înaintată de un alt operator economic decât cel căruia i-a fost atribuit contractul. Orice persoană interesată putea consulta cele două documente pentru a afla care este termenul de livrare. Sau ne putea solicita un răspuns direct.
- Afirmație: „Nu s-a estimat corect amplasamentul”.
FALS
Caietul de sarcini a avut, ca anexă, planul amplasamentului. De asemenea, în caietul de sarcini a fost precizată suprafața betonată disponibilă, suprafață care putea acomoda toate facilitățile solicitate, în structură mixtă cort + container.
Urmare a derulării procedurii, contractul a fost atribuit firmei cu cea mai bună ofertă tehnică și cel mai mic preț. Producătorul (furnizorul este, întâmplător, și producător) a ofertat un spital format integral din module de tip containere NATO. Pentru a asigura conformarea cu standardele NATO, spitalul este complet izolat, astfel încât legătura între facilități este asigurată prin alte containere tip coridoare/holuri. În cazul spitalelor ROL 1 sau ROL 2 pe structură cort, accesul între facilități se face fără a exista culoare de trecere (se iese, pur și simplu, în aer liber și se intră în următorul cort). Din acest motiv, suprafața necesară pentru amplasarea spitalului este mai mare decât cea estimată inițial. Raportat la costul necesar amenajării suprafeței suplimentare (aprox. 100.000,00 lei) și la garanția de 24 luni oferită de furnizor pentru ansamblul mobil (față de cele minimum 12 luni solicitate), am considerat că raportul cost-beneficiu este net în avantajul cadrelor medicale și al pacienților care vor utiliza această facilitate și ne-am asumat extinderea, prin pietruire, a spațiului deja existent.
Exista, desigur, și varianta de a-i impune furnizorului să se încadreze în spațiul alocat (să renunțe la coridoare și să nu mai fie asigurată etanșeizarea ansamblului, să înlocuiască unele containere cu corturi – fără ventilație, fără încălzire, dificil de asigurat în cazul vânturilor puternice etc.).
Considerăm că am optat, totuși, pentru soluția corectă…
- Afirmație: „Primaria Lețcani nu a fost informată și nu și-a dat acordul pentru amplasare și lucrări de pietruire”.
FALS
Pe 30 aprilie a.c., Consiliul Județean Iași a solicitat Primăriei Lețcani, prin adresa nr. 13882, punerea la dispoziția EURONEST a unei suprafețe de aprox. 10.000 mp din terenul dat în administrare pentru realizarea Parcului Transagropolis, pentru amplasarea spitalului. Prin adresa nr. 3632/06.05.2020, Primăria Lețcani ne-a informat că a luat la cunoștință de realizarea spitalului. În aceeași zi, pe 06.05.2020, EURONEST a depus cererea de emitere a autorizației de construire și a certificatului de urbanism pentru amenajarea, cu piatră compactată, a suprafeței necesare. Cu maximă celeritate, Primăria Lețcani a eliberat atât Certificatul de urbanism, cât și Autorizația de construire (pe 8 mai a.c.).
- Afirmație: „Amplasarea spitalului la Transagropolis nu este posibilă/pune în pericol investiția deja realizată/nu are avizul finanțatorului”.
FALS
BRCT, Autoritatea de Management pentru Programul România – Republica Moldova – Ucraina 2007 – 2013 în cadrul căruia a fost realizat Transagropolis, a fost notificat cu privire la amplasarea Spitalului Mobil și a informat Consiliul Județean Iași, pe 11 mai a.c., că amplasarea unității medicale mobile nu afectează obiectivele investiției.
- Afirmație: „Nu au fost obținute avizele autorităților competente/nu au fost informate autoritățile/nu se știe cum va funcționa spitalul mobil”.
FALS
Toate autoritățile cu atribuții în domeniu (Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, IGSU, Ministerul Fondurilor Europene) au fost notificate cu privire la demarea procedurii de achiziție și de instalare a spitalului mobil încă de la începutul lunii aprilie. De asemenea, odată cu începerea execuției contractului, au fost contactate autoritățile regionale competente pentru a se elabora organigrama și documentația pentru avizarea funcționării spitalului mobil. Imediat ce unitățile componente vor fi livrate și puse în funcțiune, documentația integrală va fi transmisă Ministerului Sănătății. A fost stabilit cu precizie numărul de cadre medicale necesar a fi asigurat, numărul de ture, forma juridică pe care o va lua unitatea medicală, profilul pacienților, modul de exploatare ulterior pandemiei de coronavirus ș.a. Toate aceste aspecte sunt gestionate de specialiști în domeniu, se lucrează la foc continuu și sincronizat pe mai multe paliere.
***
În cei 12 ani de funcționare, EURONEST a implementat proiecte cu finanțare europeană și a derulat proceduri în valoare de peste 170 milioane lei, inclusiv pentru echipamente pentru situații de urgență. Nici uneia dintre aceste proceduri nu i-au fost vreodată aplicate corecții sau penalități, desi au făcut obiectul a numeroase misiuni de verificare și audit din partea entităților abilitate. De asemenea, fiind o entitate de utilitate publică, situațiile financiare sunt auditate anual de un auditor extern, selectat prin procedură publică. Nici aceste rapoarte nu au consemnat în vreun an abateri de la prevederile legale.
EURONEST și-a respectat întotdeauna misiunea și a lucrat în spiritul legii și al interesului public. Aceleași principii au fost aplicate, cu rigurozitate, și în cazul procedurii de achiziție a Spitalului Mobil Covid-19. Deși s-a desfășurat într-un context special (necesitatea de a menține distanța socială, starea de urgență decretată în România și în multe state ale lumiii, apropierea sărbătorilor pascale, timp scurt pentru elaborarea documentației și pentru pregătirea ofertelor ș.a.):
- s-a aplicat o procedură competitivă la care au fost invitați peste 30 de operatori economici;
- s-au furnizat răspunsuri la toate solicitările de clarificări primite de la potențialii ofertanți (inclusiv în pre-ziua depunerii, până aproape de miezul nopții);
- au fost depuse 4 oferte (2 ale unor firme din țară și două ale unor companii din străinătate);
- membrii comisiei de evaluare s-au întrunit în regim de urgență ori de câte ori a fost nevoie și au verificat documentațiile depuse până la ore târzii în noapte, inclusiv în Vinerea Mare;
- evaluarea ofertelor depuse s-a realizat în cel mai scurt timp posibil;
- a fost desemnată câștigătoare oferta cu cel mai mic preț și cele mai bune caracteristici tehnice;
- contractul a fost semnat în aceeași zi în care s-a finalizat procedura, conform prevederilor legale;
- nu au fost depuse contestații nici cu privire la conținutul documentației, nici cu privire la evaluare și rezultatul procedurii;
- graficul de execuție și implementare a fost respectat întocmai;
- se lucrează în ritm susținut la toate aspectele legate de furnizarea Spitalului Mobil.
Le mulțumim membrilor consiliilor județene pentru șansa de a ne implica într-un proiect care, suntem convinși, va salva vieți, facilitând izolarea, într-un perimetru de maximă siguranță și în condiții de spitalizare de calitate, a pacienților suspecți sau infectați cu SARS-CoV2 și, garantând, totodată, accesul bolnavilor cronici sau a locuitorilor din regiune cu urgențe medicale la servicii de bază. De asemenea, mulțumim tuturor instituțiilor și companiilor care au răspuns solicitărilor și apelurilor noastre în mod profesionist: DSP, ISU, spitalele din subordinea Consiliilor Județene Iași și Neamț, Primăria Lețcani, BRCT, constructori din Iași și Neamț.
Ne exprimăm speranța că informațiile prezentate vor fi preluate în special de către cei care au lansat ipoteze și speculații în spațiul public. Totodată, le atargem atenția că, în cazul publicării unor noi materiale pe acest subiect pentru care nu ni se solicită un punct de vedere, ne rezervăm dreptul de a ne proteja imaginea uzând de toate căile legale.